Eliberarea speciilor exotice (non-native) ridică două probleme principale: ecologice și etice. În timp ce câțiva fluturi exotici eliberați în sălbăticie pot să nu reprezinte o problemă imediată, practica generalizată ar putea conduce la riscuri imprevizibile pentru mediu. Speciile exotice crescute în fermele de fluturi din întreaga lume prezintă adesea niveluri ridicate de parazitism, acționând ca vectori pentru viruși, ciuperci și bacterii potențial letale pentru populațiile locale. În plus, dacă o specie exotică se aclimatizează la mediul local, aceasta poate provoca dispariția uneia sau mai multor populații indigene din cauza concurenței pentru aceeași nișă ecologică. Acest lucru s-a întâmplat deja, de exemplu, cu gărgărița asiatică (Harmonia axyridis), care a fost eliberată masiv pentru control biologic și care în prezent dislocă speciile indigene de gărgărițe, după cum s-a documentat pe larg în literatura științifică. Aceste probleme nu apar dacă specia este nativă, migratoare, abundentă și răspândită în zona de eliberare. Problema etică se referă, de asemenea, la probabilitatea supraviețuirii pe termen scurt a indivizilor din locații exotice care nu sunt adaptați la mediile locale. În plus, în conformitate cu articolul 727 primul paragraf din Codul penal italian, eliberarea de specii de animale neautohtone pe teritoriul național constituie infracțiunea de „abandon de animale”.
Acest lucru poate părea paradoxal, dar este foarte important. Activitatea noastră nu vizează reintroducerea speciilor dispărute sau consolidarea populațiilor locale slabe. Scopul principal este educațional și estetic. Reintroducerea unor specii dispărute sau rare la nivel local fără criterii adecvate și fără un studiu științific aprofundat ar putea înrăutăți starea acestora. Dimpotrivă, o populație abundentă și bine distribuită va beneficia de eliberarea unor indivizi sănătoși, compatibili genetic.
O dispersie puternică asigură omogenitatea genetică, o încărcătură uniformă de paraziți și adaptări constante la mediu în întreaga arie de distribuție a speciei. Acest lucru previne o diferențiere puternică între populații, care, în caz contrar, ar putea semăna cu introducerea unor populații străine (chiar dacă din aceeași specie). De preferință, ar trebui evitate speciile cu populații care prezintă rute migratorii distincte, deoarece amestecarea acestor rute ar putea perturba tiparele migratorii stabilite de mult timp (deși acest lucru nu a fost demonstrat la Lepidoptera).
Știința modernă permite evaluarea diferențierii populațiilor folosind markeri genetici specifici. Secvențierea ADN poate dezvălui nivelurile de diferențiere și poate cuantifica fluxul genetic între populații. Proiecte precum DNA Barcoding furnizează baze de date de secvențe mitocondriale utile pentru astfel de analize. Prin urmare, o specie utilizată pentru eliberări ar trebui să fie susținută de studii privind structura genetică pentru a identifica zonele geografice în care eliberarea de indivizi din anumite populații poate să nu fie adecvată.
Fluturii trebuie crescuți, nu eliminați din populațiile sălbatice. Acest lucru este esențial pentru controlul agenților patogeni, deoarece aprovizionarea din exterior ar împiedica gestionarea bolilor. Pentru a preveni depresia consangvinității și adaptarea la captivitate, un număr de reproducători sălbatici sunt introduși periodic în coloniile de reproducere, respectându-se regula genetică „un migrant efectiv pe generație”. Acest lucru previne adaptarea locală la captivitate, care ar putea slăbi fluturele pentru supraviețuirea în sălbăticie.
Ca toate organismele vii, fluturii se pot îmbolnăvi. În sălbăticie, aproximativ 1 din 100 de omizi supraviețuiește până la vârsta adultă, în principal din cauza bolilor (o condiție naturală). Diagnosticarea bolilor fluturilor necesită o expertiză științifică extinsă și studii specifice speciilor. Fluturii eliberați trebuie să fie lipsiți de agenți patogeni majori care ar putea afecta populațiile locale. Chiar și o colonie de reproducere cu agenți patogeni circulanți ar fi nesustenabilă dincolo de una sau două generații. Fluturii noștri sunt examinați folosind tehnici de microscopie neinvazive (fără a afecta fluturii) pentru a produce colonii sănătoase și sunt eșantionați înainte de eliberare.
